Asociația AGRICOLA – Neam de gospodari încheie primul proiect de CSR:

Gustul Viitorului

 

2019 a însemnat și înființarea Asociației nonprofit AGRICOLA – neam de gospodari. Pornind de la valorile brandului, aceasta a demarat un program de responsabilitate socială prin care își asumă grija față de comunitatea din care face parte prin două proiecte care și-au propus să aducă soluții inovatoare în educație și sănătate.

 

“Gustul Viitorului“ este proiectul prin care AGRICOLA investește cu responsabilitate în educație, pentru a crește generațiile viitoare de profesioniști în arta culinară.

Gastronomia este un domeniu complex și solicitant care presupune muncă, sacrificiu și perfecționare continuă. În lipsă de contexte în care tinerii să poată descoperi frumusețea și prestanța domeniului, acesta este  în pericol de a-și periclida imaginea.

Copiii talentați și dispuși să își asume acest domeniu sunt demotivați și descurajați din cauza lipsurilor din sistemul de învătământ. Fără laboratoare dotate și pregătire adaptată la nevoile contemporane,  aceștia nu au o șansă reală de a-și construi un viitor. Prin urmare, Asociația Agricola, alături de Chef Cezar Munteanu și-a asumat asigurarea unui mediu propice prin care 20 de tineri din clasele de bucătari ai Liceului Economic Ion Ghica din Bacău să poată evolua la nivelul următor pentru o șansă la titlul de maestru-bucătar.

“Gustul care face bine” este cel de-al doilea proiect în derulare care își propune remedierea unei probleme reale la nivel regional: alimentația copiiilor din Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență din Bacău.

Când un copil se îmbolnăvește, întreaga familie este afectată iar în contextul unei boli, alimentația este foarte importantă în procesul său de recuperare. Acestea este motivul pentru care Asociația AGRICOLA se implică prin dotarea cantinei cu utilaje moderne de gătit, prin schimbarea modului de prezentare și de servire a mâncării și prin redefinirea preparatelor servite alături de Chef Cezar Munteanu.

Responsabilitatea socială este mai mult decât un act de caritate sau o simplă donație. Presupune asumarea implicării în găsirea de soluții strategice prin care comunitatea, în ansamblul ei, să se poată dezvolta coerent pe termen lung.

Imagini de la evenimentul de pe 14 noiembrie, eveniment care a finalizat proiectul din 2019