Trei produse AGRICOLA premiate cu câte 2 stele de aur la Bruxelles

București, 06 iunie 2016 – Trei produse AGRICOLA: Puiul Fericit, Ouăle de la găini fericite și Salamul de Sibiu au fost premiate săptămâna trecută, la Bruxelles, cu două stele de aur „Superior Taste Award” de către International Taste & Quality Institute – iTQi, distincție care reprezintă o recunoaștere a calității produselor alimentare de calitate, cu un gust apreciat ca fiind superior. La această ediție au participat 1360 de produse din toată lumea, între care din România s-au înscris 11 produse.

Premiile „Superior Taste Award” se acordă pe baza degustării «în orb», adică se face o analiză organoleptică fără a se cunoaște ambalajul produsului și originea (producătorul) acestuia, de către un juriu format din reprezentanții a celor mai prestigioase 15 asociații europene de maeștri bucătari și somelieri – lideri de opinie și experți în degustare listați în ghidurile Michelin sau Gaut Millau (Maitres Cuisiniers de France, Academy of Culinary Arts, Hellenic Chefs’ Association, Académie Culinaire de France, Verband der Köche Deutschlands, Federación de Asociaciones de Cocineros de Espańa, Federerazione dei Cuochi Italiana, Ĺrets Kock of Sweden, Euro-Toques, Gilde Van Nedrlandse Meesterkoks, Associacao de Cozinheiros Profisionais de Portugal, Craft Guild of Chefs, Turkish Cooks Association, World Master Chefs Society (WMCS) si Association de la Sommellerie Internationale – ASI).

„Ne bucură aceste rezultate, mărturisește Grigore Horoi, președintele Grupului AGRICOLA. Puiul Fericit a obținut această distincție și la ediția organizata la Bruxelles în 2014, ceea ce ne confirmă încă o dată că este un produs de foarte bună calitate, pe care o menținem neștirbită. Faptul că au obținut două stele de aur cu această ocazie și Ouăle de la găini fericite (crescute la sol și cu posibilitatea de a ieși la aer liber) pe care le producem la Avicola Lumina, Constanța, precum și sortimentul nostru cel mai valoros – Salamul de Sibiu AGRICOLA produs la SALBAC, ne triplează satisfacția. Le mulțumesc tuturor colegilor mei, care au grijă zilnic ca aceste produse să reprezinte la cel mai înalt nivel priceperea și dedicarea lor. Mulțumesc consumatorilor care apreciază produsele noastre, fără de care acestea nu ar fi existat în piață”.

„Superior Taste Award” oferă posibilitatea afișării premiului timp de 3 ani pe eticheta produsului premiat, diferențiindu-l. Premiile „Superior Taste Award” sunt clasificate pe stele: trei stele de aur primesc produsele exceptionale, ce au acumulat cel putin 90% din puncte, doua stele produsele remarcabile cu note intre 80% si 90%, iar produsele cu punctaje intre 70% si 80% primesc  o stea si calificativul ”gust notabil”.

Salamul de Sibiu AGRICOLA a fost premiat și pe 30 mai 2016, la Budapesta, cu Silver Award de către Institutul Internațional pentru Selecții de calitate –  Monde Selection, de către un juriu profesionist total independent, format din 70 de profesioniști, chefi cu stele Michelin, membri ai Academiei Franceze culinare, ingineri tehnologi, lectori universitari, consultanți în nutriție și sănătate, ingineri chimiști. Testele de gust «în orb» sunt dublate și de teste de laborator, pe care Monde Selection le realizează cu instituțiile publice și private, cum ar fi CERIA, BRUCEFO, Institut Meurice și Euroconsultant. Salamul de Sibiu AGRICOLA este singurul produs din carne din România premiat la Monde Selection.