Agricola Bacău va prezenta «romanian taste» la Alimentaria 2012 – Barcelona

Bucureşti, 21 martie 2012: Agricola Bacău este unul dintre cele 40 de branduri românesti care vor promova «romanian taste» la una dintre cele mai mari şi prestigioase manifestări expoziţionale internaţionale profesionale, Alimentaria 2012 – Barcelona, intre 26 şi 29 martie.

Puiul Familist, Puiul Antistres, Puiul Fericit, Medalionul din Piept de Pui Fericit (produs ready meal nou), Salamul de Sibiu Agricola Bacău prezentat în formula clasică sau Ediţia de colecţie a Salamului de Sibiu cu aromă de coniac – vor fi câteva dintre vedetele prezentate la standul României tuturor celor aproape 4000 de expozanţi din 75 de ţări ale lumii, precum şi celor peste 140 de mii de vizitatori, dintre care aproape 40 de mii de vizitatori internaţionali interesaţi de business.

Agricola Bacău va fi reprezentată la Barcelona de Daniel Bitere – brand manager, Laura Tăbăcaru – manager export şi Liviu Creţu – manager planificare, obiectivul acestora fiind promovarea gustului românesc şi dezvoltarea operaţiunilor de export carne, preparate din carne şi semipreparate precum şi prezentarea brandului Agricola Bacău.

„Suntem un exportator de tradiţie. Practic, dintotdeauna am avut agreaje pentru export în ţările Europei. Agricola Bacău este în continuare principalul exportator de carne de pasăre din România, avem deja o tradiţie de câţiva ani în exportul de produse ready- meal şi semipreparate fabricate la Europrod, iar de anul trecut am reluat exportul de preparate din carne şi mezeluri de la Salbac. Tot anul trecut am obţinut şi certificarea BRC pentru exportul de produse pe piaţa Marii Britanii, unde am livrat deja semipreparate. Ţările în care exportăm sunt Germania, Olanda, Franţa, Grecia, Italia, Spania. unde avem deja parteneri tradiţionali, însă suntem interesaţi de comunităţile de români şi de operatorii de comerţ care deservesc aceste comunităţi”, a declarat Grigore Horoi, preşedintele Agricola Bacău.

În 2011, exporturile Agricola Bacău au reprezentat 21% din producţia totală de carne (faţă de 12% în anii anteriori), în contextul în care vânzările de carne de pasăre au crescut în volum cu 20% faţă de anul 2010. Pentru anul acesta, compania preconizează că exporturile se vor menţine la un procent asemănător, în contextul estimării unei creşteri de 10% a volumului vânzărilor.

Alimentaria este un eveniment de referinţă, amenajat pe o suprafaţă de 94.622 mp, al cărui succes derivă din ofertele extrem de specializate şi de produsele inovatoare prezentate. Şi anul acesta, zona evenimentului va deveni pentru 4 zile un centru de afaceri internaţional pentru toti profesioniştii din industria alimentară şi a băuturilor .

Romania va participa la Alimentaria 2012, sub pavilion national, acţiune organizată în parteneriat public privat, coordonata de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în colaborare cu Centrul Român pentru Promovarea Comertului şi Investiţiilor Străine, la propunerea şi în colaborare cu Romalimenta.
Cristian Călin – Corporate PR Manager , pr@www.agricola.ro , 0743 108 459
Alexandra Ion – Communication Manager , alexandra.ion@r-g.ro , 0755.12.12.04

*********
Despre Agricola Bacău

Agricola Bacău este unul dintre cei mai mari producători de carne de pui din România şi principalul exportator din această categorie, care în septembrie 2012 împlineşte 20 de ani de la înfiinţare.

În 2011, Agricola Bacău deţine 15% din piaţa cărnii de pui , este l ider cu 19% din piaţa de semipreparate şi produse de tip ready-meal , iar Salamul de Sibiu Agricola Bacău este lider în total segment Salam de Sibiu comercializat în România cu 38% cotă de piaţă în volum .

Agricola Bacău este caracterizată în primul rând prin diversitate şi prospeţine , fiind singurul furnizor din România care oferă pieţei interne cele mai multe categorii de produse:

• carne de pui refrigerată
• preparate şi specialităţi din carne fierte afumate
• salamuri crud-uscate
• semipreparate şi produse tip ready meal din carne şi vegetale
• ouă şi praf de ouă

Unul dintre cele mai importante atribute ale brandului Agricola Bacău este acela de inovator, în special în ce priveşte noi concepte de prezentare a produselor:
Agricola Bacău este prima companie care a lansat în România sortimentele din carne de pui ambalate la tăviţă cu cryofilm, după care această metodă de ambalare a fost preluată şi de alţi jucatori din piaţă.
Agricola Bacău este şi primul brand de carne de pui care şi-a asumat un demers de responsabilitate socială, lansând în anul 2006 conceptul BIOSECURIZAT prin care a explicat oamenilor cum se aplică un plan de biosecuritate, crescând încrederea populaţiei în carnea de pui autohtonă şi sensibilizând autorităţile în scopul luării unor măsuri necesare în momente grele.
În anul 2007, continuând inovaţiile în domeniul produselor proaspete şi sigure, Agricola Bacău a lansat prima linie de ambalare în atmosferă controlată ( sistem BDF ) din România.
În 2009, Agricola Bacău a lansat în premieră un produs inedit pe piaţa românească de carne de pui, Puiul familist , ce se prezintă într-o formulă inovatoare de ambalare – un astfel de produs conceput cu grijă şi din grijă faţă de consumatori şi familiile lor.
În aprilie 2010, Puiul Antistres , comercializat în «tăviţa minune», unică în România, în care se şi găteşte, a reprezentat soluţia Agricola Bacău pentru gospodinele cu mai puţin timp liber.
În iulie 2010, Agricola Bacău a lansat Puiul Fericit , crescut în ferme mici, hrănit după o reţetă cu 80% porumb şi scos în aer liber, dedicat tuturor acelora care doresc să-şi amintească de gustul, culoarea şi savoarea puiului crescut la curte.
Agricola Bacău este şi primul producător de carne din România care, tot anul trecut, a lansat o platformă on-line – www.creatordepofta.ro , dedicată informării consumatorilor în ceea ce priveşte o alimentaţie sănătoasă şi gustoasă, completată de inedit: puiul de la Agricola Bacău a plecat într-o călătorie în lume, unde descoperă arome şi reţete noi pentru toţi cei care iubesc gustul cărnii de pasăre împrebună cu patru reprezentanţi notorii ai on-line-ului românesc.